Ministerul rus de Externe constată absenţa unor progrese semnificative în relaţiile Rusia-NATO

Contactele dintre Rusia şi NATO nu au experimentat o dezvoltare în 2017, din cauza poziţiei conflictuale a NATO faţă de Moscova, potrivit unui raport prezentat joi de către Ministerul rus de Externe, relatează site-ul agenţiei Tass.

Urmărește
302 afișări
Imaginea articolului Ministerul rus de Externe constată absenţa unor progrese semnificative în relaţiile Rusia-NATO

Ministerul rus de Externe constată absenţa unor progrese semnificative în relaţiile Rusia-NATO

"Rusia a menţinut un curs independent de politică externă în 2017, a promovat o agendă unificatoare şi a oferit opţiuni constructive pentru soluţionarea problemelor şi conflictelor internaţionale. Contactele cu Alianţa Nord-Atlantică, care a adoptat o linie politică de confruntare în raport cu Rusia, nu au avut nicio şansă de dezvoltare constructivă. În ceea ce priveşte relaţiile cu UE, reactivarea dialogului politic la niveluri înalte şi cooperarea în sectoarele economiei au avut un rezultat pozitiv", a transmis diplomaţia de la Moscova.

Relaţiile dintre Rusia şi NATO au ajuns la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, după anexarea ilegală a Crimeei în 2014 şi susţinerea de către Rusia a separatiştilor din estul Ucrainei.

Raportul de politică externă a Rusiei pentru anul 2017 mai subliniază dezvoltarea relaţiilor cu ţări din Orientul Mijlociu, în special cu Egipt, Arabia Saudită, Israel, Iordania, Irak, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.

"O declaraţie a Ministerului de Externe emisă la 7 aprilie a reafirmat angajamentul Rusiei pentru crearea unui stat palestinian având capitala la Ierusalimul de Est şi recunoaşterea simultană a Ierusalimului de Vest drept capitală a Israelului", se mai arată în document.

Preşedintele american Donald Trump a activat, la 6 decembrie 2017, un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoscând Ierusalimul drept capitală a Israelului.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici