Ministerul ungar de Externe se declară şocat de incidente antimaghiare petrecute la Alba Iulia
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 20 iunie.)
Ministerul ungar de Externe s-a declarat luni şocat de o serie de incidente antimaghiare petrecute în oraşul Alba Iulia, din România, potrivit unui comunicat citat de MTI.
Ministerul a precizat că, în ultimele zile, anumite clădiri care adăpostesc instituţii religioase au fost avariate, iar rectorul unui institut teologic şi un alt etnic maghiar au fost atacaţi brutal în Alba Iulia.
Incidentele contrastează puternic cu deschiderea şi cooperarea strânsă care au caracterizat relaţiile româno-ungare în ultima perioadă, a precizat Ministerul ungar de Externe.
Ministerul a salutat faptul că poliţia română i-a identificat pe autorii atacurilor.
Săptămânalul catolic maghiar Keresztalja, publicat la Cluj, a relatat luni pe site-ul său că, în cursul zilei de sâmbătă, trei huligani români aflaţi sub influenţa alcoolului au aruncat cu pietre în Institutul Teologic Romano-Catolic şi l-au bătut pe rectorul Zoltan Olah cu bâte de baseball, atunci când a încercat să-i fotografieze.
Rectorul şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat la un spital local pentru îngrijiri de urgenţă, potrivit săptămânalului, citat de agenţia ungară MTI.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


