"După negocieri prelungite, Grupul furnizorilor nucleari (NSG) a adoptat astăzi autorizarea exporturilor nucleare către India", a declarat ministrul austriac de Externe într-un comunicat.
După două zile de discuţii fără rezultat, acordul a fost încheiat după 90 de minute în cadrul unei reuniuni suplimentare sâmbătă dimineaţa, când Austria, unul dintre ultimele state ostile propunerii americane, a obţinut un angajament din partea Indiei de a-şi respecta obligaţiile în materie de neproliferare şi de a menţine un moratoriu privind testele nucleare.
Reuniunea acestui grup format din 45 de ţări a fost întreruptă vineri în jurul orei 24.00 GMT, după plecarea delegaţiei chineze, care, ca şi Austria, Irlanda şi Noua Zeelandă, a cerut un angajament clar din partea Indiei de a nu mai recurge la teste nucleare.
Un acord al NSG era necesar pentru ratificarea în Congresul american a acordului de cooperare în domeniul nuclear civil, semnat cu India în 2005. Acesta ar putea fi ratificat până la sfârşitul anului, în cadrul mandatului preşedintelui George W. Bush.
India, care nu este semnatară a Tratatului de neproliferare (TNP) şi care a desfăşurat primul test nuclear în 1997, nu putea primi nici materiale, nici tehnologii străine, regulile NSG interzicând de obicei orice comerţ cu statele care nu au semnat TNP.