Ministru german: Statele Unite trebuie să decidă dacă furnizează Ucrainei avioane F-16
„Armata germană nu poate juca niciun rol activ” în furnizarea de avioane de vânătoare Ucrainei, a declarat Boris Pistorius cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Berlin cu ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.
„Întrebările despre livrarea de avioane F-16 nu sunt în atribuţiile decizionale ale Berlinului. Din ceea ce ştiu eu, Casa Albă trebuie să decidă dacă pot fi livrate avioane F-16”, a insistat Pistorius, potrivit site-ului Tagesschau.de şi cotidianului Le Monde.
Anterior, cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania nu va participa la iniţiativa furnizării de avioane de vânătoare occidentale Ucrainei. „Nu există o astfel de solicitare care să ne fie adresată”, a declarat Scholz cu ocazia Summitului Consiliului Europei (CoE), aflat în curs la Reykjavik, în Islanda. „Germania se concentrează pe tancuri, muniţie, sisteme antiaeriene şi servicii de întreţinere a echipamentelor”, a subliniat Scholz.
Marea Britanie şi Olanda au anunţat intenţia de a forma o „coaliţie internaţională” care să furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare de tip F-16. Belgia a confirmat deja participarea la iniţiativă. Dar ministrul britanic al Apărării a declarat că Londra nu va furniza aeronave de vânătoare occidentale. „Noi nu avem avioane F-16 şi nu vom livra avioane Typhoon. (…) Casa Albă trebuie să decidă asupra eventualei furnizări de avioane F-16”, a argumentat Ben Wallace.