Ministrul Afacerilor Externe din Tunisia demisionează
Ministrul tunisian al Afacerilor Externe, Ahmed Ounaies, şi-a prezentat duminică demisia, cu o zi înainte de vizita în ţară a Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă şi în contextul în care mii de imigranţi ilegali tunisieni au ajuns în Italia, a anunţat agenţia TAP, citată de AFP.
"Într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, Ahmed Ounaies şi-a anunţat, astăzi (duminică) demisia din Guvernul de tranziţie", a anunţat agenţia oficială.
Acest fost ambasador, în vârstă de 75 de ani, care a servit sub preşedinţia lui Habib Bourguiba şi Zine El Abidine Ben Ali, a fost numit secretar de stat pentru Afaceri Externe în cadrul primului Guvern de uniune naţională, la 17 ianuarie. El a devenit ministru în Guvernul de tranziţie remaniat, la 27 ianuarie, de către premierul Mohamed Ghannouchi.
Dar, după o vizită în Franţa, la 4 februarie, acesta aproape că nu şi-a reluat funcţiile, potrivit unor surse diplomatice.
Un independent, el a fost deranjat, la 7 februarie, de funcţionari din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care manifestau în faţa instituţiei, cerând plecarea sa imediată, după afirmaţiile pe care le-a făcut la Paris. Atunci, el şi-a luat lucrurile şi a părăsit biroul.
Aflat în vizită la Paris, a cărui susţinere târzie faţă de revoluţia populară a dat emoţii la Tunis, Ounaies nu a încetat cu elogiile la adresa ministrului francez al Afacerilor Externe, Michele Alliot-Marie. "Îmi place să o ascult pe doamna Alliot-Marie în orice circumstanţe şi în toate forumurile", a declarat el.
El a salutat în ea "înainte de orice o prietenă a Tunisiei", în contextul în care "MAM" era somată, în acelaşi moment, să dea explicaţii, în Franţa, pentru faptul că a beneficiat de largheţea unui mare patron tunisian, care are legături de afaceri cu clanul Ben Ali, dar şi pentru că a propus regimului care se clătina "expertiza" poliţiştilor francezi, în momentul în care represiunea era la cea mai mare intensitate a sa.
El a fost, de asemenea, criticat pentru "denigrarea revoluţiei", în urma unor declaraţii pentru postul tunisian privat de televiziune Nesma. A doua zi, o caricatură, pe prima pagină a cotidianului Le Temps, îl înfăţişa sub titlul "Nebunul lui Alliot-Marie", înconjurat de inimioare şi aşezat alături de "MAM".
Demisia sa intervine cu o zi înainte de vizita la Tunis a şefei diplomaţiei europene şi în contextul în care Italia se pregăteşte să ceară mobilizarea de poliţişti italieni în Tunisia, cu scopul de a încerca să împiedice plecarea a numeroşi imigranţi ilegali din această ţară.
Roma, care se teme de o criză umanitară, a cerut, deja, Uniunii Europene (UE) să ia rapid o hotărâre definitivă, în termen de zece zile, cu privire la desfăşurarea unei misiuni Frontex, care să patruleze în largul coastelor Tunisiei.
Plecarea sa reprezintă, de asemenea, un nou eşec pentru Guvernul de tranziţie care, potrivit politicienilor şi observatorilor, abia se descurcă, la o lună după fuga lui Ben Ali, multiplicându-şi ezitările, erorile de judecată şi revenirile.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei