Ministrul austriac al Sănătăţii, Rudolf Anschober, în vârstă de 60 de ani, a declarat că are probleme cu tensiunea arterială şi este epuizat din cauza provocărilor de gestionare a pandemiei de Covid-19.
Anunţul că vrea să demisioneze a fost făcut marţi.
„În cea mai gravă criză a sănătăţii din ultimele decenii, ţara are nevoie de un ministru al Sănătăţii care să fie 100% apt. În prezent eu nu sunt”, a spus Rudolf Anschober, într-o declaraţie în care a vorbit despre problemele de tensiune arterială, adăugând că nu vrea „să se rupă” de domeniul pe care l-a condus.
„Am preluat o slujbă foarte frumoasă şi provocatoare acum 15 luni. Se pare că nu au trecut 15 luni, ci 15 ani ”, a spus el într-o declaraţie de presă.
Anschober, fost jurnalist şi profesor gimnazial, în vârstă de 60 de ani, este descris de Reuters ca fiind unul dintre cei mai populari politicieni din Austria, cunoscut pentru explicaţiile sale lungi şi răbdătoare despre situaţia pandemiei în Austria, de multe ori în timp ce susţinea conferinţe de presă însoţite de diagrame şi grafice.
Rudolf Anschober a preluat funcţia în ianuarie 2020, înainte ca pandemia să lovească Austria şi întreaga lume.