Ministrul austriac de Externe devine preşedintele partidului conservator şi vicecancelar

Michael Spindelegger, ministrul austriac de Externe, a fost desemnat joi liderul partidului conservator OeVP, în locul lui Joseph Proell, şi va deveni vicecancelar în Guvernul de coaliţie format împreună cu social-democraţi, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

"L-am propus pe Michael Spindelegger şi a fost ales în unanimitate", a anunţat Joseph Proell în cursul unei conferinţe de presă.

Cu o zi înainte, acesta îşi anunţase retragerea din viaţa politică din motive de sănătate. Problema înlocuirii sale în funcţia de ministru al Finanţelor rămâne pentru moment deschisă.

Nominalizarea va fi oficializată în cursul unui congres al partidului care va avea loc la 20 mai.

Michael Spindelegger, în vârstă de 51 de ani şi liderul diplomaţiei austriece din 2008, era considerat mare favorit.

Cancelarul social-democrat Werner Fayman a salutat nominalizarea, declarându-se convins că împreună cu acesta, "cursul contructiv" din cadrul Guvernului va putea să continue "în interesul ţării".

Spindelegger a anunţat mai multe schimbări în echipa conservatoare a Guvernului, care vor fi prezentate la 28 aprilie.

El preia conducerea unui partid discreditat după numeroase scandaluri în care au fost implicaţi membri sau foşti membri ai acestuia.

Anchetele de corupţie vizând un fost ministru de Finanţe, Karl-Heinz Grasser, alimentează cronica judiciară de mai multe luni. OeVP a fost afectat şi de scandalul de corupţie care îl vizează pe fostul deputat european Ernst Strasser.

Consecinţa acestor crize şi a blocării coaliţiei între stânga şi dreapta în numeroase reforme, OeVP a ajuns pe locul al treilea în sondajele de opinie, după extrema dreaptă FPOe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici