Ministrul austriac de Externe s-a întâlnit cu Serghei Lavrov în marja unei reuniuni OSCE

Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a discutat joi cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marja unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Skopje, a declarat o purtătoare de cuvânt a lui Schallenberg.

Urmărește
797 afișări
Imaginea articolului Ministrul austriac de Externe s-a întâlnit cu Serghei Lavrov în marja unei reuniuni OSCE

"La cererea OSCE şi în consultare cu preşedinţia (OSCE), ministrul de Externe Schallenberg a discutat cu ministrul rus de Externe, în marja reuniunii ministeriale, despre pachetul de numiri restante în funcţiile de conducere ale OSCE", a declarat purtătoarea de cuvânt, potrivit Reuters.

Problema prelungirii mandatului a patru înalţi oficiali OSCE în aceste posturi, inclusiv a secretarului general Helga Schmid, este principala problemă nerezolvată în cadrul reuniunii.

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că, în calitate de ţară gazdă a OSCE, Austria are "o responsabilitate deosebită" şi acesta este motivul pentru care Schallenberg a acceptat cererea OSCE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici