Ministrul belarus de Interne anunţă că 37 de opozanţi sunt inculpaţi pentru tulburarea ordinii

Treizeci şi şapte de opozanţi, între care foşti candidaţi la alegerile prezidenţiale, sunt inculpaţi pentru organizare de tulburări ale ordinii publice şi riscă până la 15 ani de închisoare, a afirmat miercuri ministrul belarus de Interne, Anatoli Kuleşov, citat de AFP.

Urmărește
8 afișări

Aceste cifre fuseseră deja comunicate de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

"Treizeci şi şapte de persoane sunt inculpate în cadrul anchetei penale pentru tulburări masive, dintre care 33 sunt încarcerate şi patru sunt sub control judiciar", a declarat Kuleşov, în cursul unei conferinţe de presă.

"Dosarele lor vor fi transmise tribunalelor la începutul lui februarie", a precizat ministrul.

Pe de altă parte, el s-a declarat "mândru" de dispersarea brutală a manifestaţiei opoziţiei, care a urmat realegerii, la 19 decembrie, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani.

"Sunt mândru că am reuşit să împiedicăm o preluare a puterii cu ajutorul armelor", a declarat ministrul.

Peste 600 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiei, între care şi şapte candidaţi la prezidenţiale. Patru dintre ei sunt în continuare încarceraţi, iar unul este sub control judiciar.

Reprimarea postelectorală a fost denunţată ferm de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care au boicotat ceremonia de învestire a lui Aleksandr Lukaşenko şi au ameninţat că vor adopta sancţiuni împotriva regimului său.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici