O criză a aprovizionării cu gaze în Europa,pusă pe seama livrărilor insuficiente din Rusia, a dus la creşterea preţurilor la energie. Moscova neagă manipularea livrărilor.
Simson a declarat că va participa la conferinţe în Azerbaidjan şi la Washington în luna februarie pentru a discuta modalităţile de creştere a livrărilor de gaze către Europa.
„Nivelurile de stocare a gazelor în UE sunt semnificativ mai mici decât de obicei în această perioadă a anului”, a declarat ea reporterilor.
Miniştrii reuniţi în oraşul Amiens au discutat despre incertitudinea de pe piaţă cauzată de criza din Ucraina şi de scăderile semnificative ale fluxurilor din Rusia din ultimele luni, a precizat Simson.
„Mesajul meu este că Europa are o infrastructură de gaze robustă, bine diversificată şi rezistentă şi proceduri clare de solidaritate în caz de urgenţă”, a spus Simson.
Cancelarul Olaf Scholz a semnalat în această săptămână că Germania ar putea fi pregătită să discute despre oprirea gazoductului Nord Stream 2 – care urmează să transporte gazul rusesc în Germania ocolind Ucraina – în cazul în care Rusia atacă Ucraina.