- Home
- Externe
-
LONDRA, (09.04.2014, 11:14)
- Valentin Vidu - Mediafax
Ministrul britanic al Culturii a demisionat după un scandal privind încasarea unor indemnizaţii
Ministrul britanic al Culturii Maria Miller, însărcinată cu delicatul dosar al reglementării activităţii presei, a demisionat miercuri din Guvern în urma unei polemici cu privire la indemnizaţii încasate ca parlamentar, a anunţat Downing Street.

Ministrul britanic al Culturii a demisionat după un scandal privind încasarea unor indemnizaţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-o scrisoare adresată premierului David Cameron, ministrul conservator şi-a justificat decizia prin faptul că această controversă, care durează de o săptămână, are ca rezultat "deturnarea atenţiei de la activitatea esenţială efectuată de către Guvern pentru relansarea ţării".
În pofida susţinerii afişate de către David Cameron faţă de ministrul său, cazul a devenit stânjenitor penru Guvernul britanic, cu mai puţin de o lună şi jumătate înaintea alegerilor locale şi europene.
O anchetă independentă a stabilit în februarie că Maria Miller să restituie suma de 45.000 de lire sterline (55.000 de euro) reprezentând indemnizaţii încasate pentru o reşedinţă secundară în Wimbledon, un cartier situat în sud-estul Londrei, în care aceasta îşi găzduia părinţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
O comisie alcătuită în majoritate din parlamentari conservatori a redus, pe 3 aprilie, suma de rambursat la 5.800 de lire sterline (7.000 de euro).
Ministrul a fost aspru criticat pentru că şi-a cerut scuze considerate "prea expeditive" în faţa deputaţilor, iar aproximativ 180.000 de britanici au semnat o petiţie online în care îi cere să demisioneze dacă nu restituie indemnizaţiile necuvenite pe care le-a încasat.
În anii 2009-2010, o majoritate a deputaţilor britanici a fost pătată de un scandal răsunător de abuzuri comise în decontarea unor cheltuieli.
Maria Miller, care era însărcinată să creeze un sistem de reglementare a activităţii presei, în urma scandalului ascultărilor telefonice de la fosta publicaţie News of the World, a subliniat că această sarcină va fi "întotdeauna controversată pentru presă".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe