Prima pagină » Știri externe » Ministrul britanic de Externe: Putin ar putea folosi negocierile de pace cu Ucraina ca acoperire pentru a se reînarma şi recruta soldaţi

Ministrul britanic de Externe: Putin ar putea folosi negocierile de pace cu Ucraina ca acoperire pentru a se reînarma şi recruta soldaţi

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea folosi negocierile cu Ucraina ca acoperire pentru a reînarma şi recruta soldaţi ruşi, a declarat ministrul britanic de Externe James Cleverly, duminică.
Ministrul britanic de Externe: Putin ar putea folosi negocierile de pace cu Ucraina ca acoperire pentru a se reînarma şi recruta soldaţi
Negocierile de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie „reale” şi ”semnificative”, a declarat Cleverly pentru Sky News.
 
„Negocierile pot fi doar o acoperire pentru reînarmarea Rusiei şi recrutarea în continuare de soldaţi, fie că este vorba de Grupul Wagner sau de închisorile din Rusia”, a spus Cleverly.
 
Conţinutul negocierilor de pace „trebuie să fie decis de poporul ucrainean, de preşedintele ucrainean”, a adăugat oficialul.
 
Institutul pentru Studiul Războiului a declarat acum nouă zile că Rusia ar beneficia de pe urma negocierilor cu Ucraina şi ţările occidentale care includ o încetare a focului, permiţându-i să-şi pregătească armata pentru noi ofensive împotriva Ucrainei.
 
De asemenea, Casa Albă a declarat la începutul lunii că „Putin nu pare a fi interesat de un dialog de orice fel”.
 
„Formula de pace” a preşedintelui Zelensky pentru a pune capăt războiului Rusiei prevede prevenirea distrugerii mediului în Ucraina, pedepsirea celor responsabili de crime de război, retragerea tuturor soldaţilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei, restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi eliberarea tuturor prizonierilor de război şi deportaţilor. Propunerile solicită, de asemenea, asigurarea securităţii energetice, a securităţii alimentare şi a securităţii nucleare.