Ministrul bulgar al Apărării face apel la vigilenţă în faţa ameninţării al-Qaida

Cetăţenii bulgari ar trebui să fie vigilenţi, acum, după ce liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a fost ucis, teroriştii putând căuta să se răzbune, a declarat ministrul bulgar al Apărării, Aniu Anghelov, citat de site-ul Novinite.com.

Urmărește
2 afișări

"Este foarte dificil să se prevadă când, unde şi cum ar putea avea loc un atac terorist. Sunt sigur că vor fi luate toate măsurile de siguranţă, dar bulgarii trebuie să rămână vigilenţi", a declarat Anghelov marţi, citat de agenţia BTA.

Ministrul a subliniat că terorismul este una dintre cele mai importante ameninţări la adresa securităţii naţionale şi a adăugat că Ministerul de Interne va înreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei obiectivelor strategice ale ţării.

Contingentul bulgar din Afganistan, care numără peste 600 de soldaţi, s-a aflat la un nivel ridicat de alertă înainte ca Osama ben Laden să fie ucis, a dezvăluit Angelov. El a adăugat că trupele vor rămâne la acest nivel de alertă atât timp cât va fi necesar.

Al-Qaida se va mobiliza după moartea lui ben Laden, dar, în acelaşi timp, va rămâne slăbită, potrivit ministrului bulgar.

Un expert în Orientul Mijlociu, Vladimir Ciukov, a declarat, marţi, că Bulgaria ar putea fi o potenţială ţintă a atacurilor teroriste din partea al-Qaida, chiar dacă nu este în "primul rând" între ţările care se află în pericol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici