Un bilanţ precedent, furnizat de aceeaşi sursă, menţiona moartea a şapte persoane în acest oraş, centrul mişcării de contestare a regimului.
„Membri ai serviciilor de securitate îmbrăcaţi în civil au deschis focul pentru a dispersa manifestanţii după rugăciune”, a declarat acest militant.
Potrivit acestuia, 13 manifestanţi au fost ucişi şi zeci au fost răniţi de tirurile de armă ale forţelor de securitate.
Manifestanţii au incendiat apoi un sediu din acest oraş al partidului aflat la putere, Baas.
Presa oficială a evocat doi morţi, un membru al serviciilor de securitate şi un ambulanţier, şi zeci de răniţi în rândul civililor, poliţiştilor şi agenţilor serviciilor de securitate, atinşi de tiruri imputate unor „bărbaţi înarmaţi care au deschis focul asupra mulţimii”.
Siria este, de la jumătatea lui martie, teatrul unei mişcări de contestare fără precedent a regimului lui Bashar al-Assad.