Prima pagină » Știri externe » Ministrul chinez al Căilor ferate ar fi primit mită în valoare de peste 88 de milioane de euro

Ministrul chinez al Căilor ferate ar fi primit mită în valoare de peste 88 de milioane de euro

Ministrul Căilor ferate chineze, revocat din funcţie săptămâna trecută şi vizat de o anchetă pentru "încălcări disciplinare grave", ar fi primit mită în valoare de peste 800 de milioane de yuani (88 de milioane de euro), a anunţat marţi presa oficială, citată de AFP.
01 mart. 2011, 21:02, Știri externe

Liu Zhijun, care supraveghează programul foarte ambiţios de devoltare a reţelei feroviare chineze, în special liniile de mare viteză, ar fi deturnat 4 la sută din valoarea numeroaselor contracte pe care le-a semnat, potrivit cotidianului Global Times.

Anul trecut investiţiile Chinei în sectorul feroviar au depăşit 700 de miliarde de yuani (77 de miliarde de euro), a afirmat cotidianul.

Liu, în vârstă de 58 de ani, ar fi avut cel puţin zece amante, unele dintre ele actriţe, potrivit cotidianului.

Luna trecută, Liu Zhijun a fost mai întâi suspendat din funcţie în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC) de către Comisia centrală care se ocupă de disciplina în PCC, după care a fost demis oficial din funcţie vineri, de către Parlament.

Liu Zhijun este oficialul cu cel mai înalt grad din regimul comunist vizat de o anchetă de la demiterea, în 2006, a liderului Partidului Comunist din Shanghai, Chen Liangyu, care a fost ulterior condamnat pentru corupţie.