Ministrul chinez al Căilor ferate ar fi primit mită în valoare de peste 88 de milioane de euro

Publicat: 01 03. 2011, 21:02
Actualizat: 06 11. 2012, 13:42

Liu Zhijun, care supraveghează programul foarte ambiţios de devoltare a reţelei feroviare chineze, în special liniile de mare viteză, ar fi deturnat 4 la sută din valoarea numeroaselor contracte pe care le-a semnat, potrivit cotidianului Global Times.

Anul trecut investiţiile Chinei în sectorul feroviar au depăşit 700 de miliarde de yuani (77 de miliarde de euro), a afirmat cotidianul.

Liu, în vârstă de 58 de ani, ar fi avut cel puţin zece amante, unele dintre ele actriţe, potrivit cotidianului.

Luna trecută, Liu Zhijun a fost mai întâi suspendat din funcţie în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC) de către Comisia centrală care se ocupă de disciplina în PCC, după care a fost demis oficial din funcţie vineri, de către Parlament.

Liu Zhijun este oficialul cu cel mai înalt grad din regimul comunist vizat de o anchetă de la demiterea, în 2006, a liderului Partidului Comunist din Shanghai, Chen Liangyu, care a fost ulterior condamnat pentru corupţie.