Ministrul francez de Externe şi omologul său german vor cânta muzică RnB la Berlin
Reprezentaţia celor doi miniştri, care vor cânta în compania unor muzicieni profesionişti, va fi înregistrată şi publicată pe site-ul YouTube, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Steinmeier, Martin Jager. Melodia va fi interpretată în limba germană, pe care Kouchner nu o stăpâneşte.
Recitalul insolit, organizat în cadrul unei campanii de promovare a integrării în Germania, va avea loc într-un studio de înregistrări fondat de germani de origine turcă, într-un cartier "sensibil" din Berlin.
"Cooperarea franco-germană nu poate fi mai armonioasă", a dat asigurări Jager.
Melodia pe care o vor interpreta cei doi miniştri, intitulată "Deutschland" (Germania), a fost compusă de trei tineri germano-turci, dintre care unul, Muhabett, este cunoscut în Germania, datorită cântecelor sale pe ritmuri arăbeşti, pop şi RnB.
"Vă întrebaţi de ce suntem aşa/ Ne întrebăm de ce sunteţi aşa/ Veniţi, să ne întâlnim şi să vorbim normal", îndeamnă el în această melodie.