- Home
- Externe
- (11.01.2023, 04:02)
- Alexandru Stan
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a vizitat Ucraina. A promis noi ajutoare pentru luptătorii ucraineni
- Ministrul de Externe al Germaniei a vizitat oraşul Harkov din estul Ucrainei, promiţând mai multe arme şi ajutoare financiare.
- The Guardian scrie că vizita ei ar da indicii că Berlinul ar putea livra tancuri Leopard 2 pentru a ajuta Ucraina să iasă din impasul războiului ce durează de 11 luni.
- Dar ministrul de Externe nu a comentat nimic despre livrarea tancurilor germane către Ucraina.

Flickr, Bundeswehr-Fotos
Vizita surpriză a Annalenei Baerbock şi întâlnirea cu omologul ei ucrainean, Dmytro Kuleba, le-a dat o veste bună ucrainenilor.
Germania va livra mai multe arme, de asemenea, promite mai multe ajutoare financiare pentru ca Ucraina să treacă cu bine peste această iarnă de groază.
Ajuns la Harkov, grav avariat de atacuri ruseşti cu rachete, Baerbock a transmis că ucrainenii „ar trebui să ştie că pot conta pe solidaritatea şi sprijinul Germaniei”, iar „aceasta include livrări suplimentare de arme”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Ministrul nu a făcut nicio referire directă la furnizarea de tancuri Leopard 2, foarte căutate de Ucraina, dar tonul discuţiilor ei cu Kuleba părea să fi fost pozitiv, iar ambele părţi au făcut aluzie la un viitor mai promiţător pentru ucraineni.
„Harkov este acum un simbol al contraofensivelor ucrainene de succes, care demonstrează că Ucraina va câştiga cu sprijin suficient al partenerilor”, a declarat ministrul de externe al Ucrainei.
Baerbock a promis, de asemenea, mai mult ajutor, subliniind că Germania a furnizat generatoare, transformatoare electrice şi combustibil pentru a ajuta Ucraina pe durata iernii.
Guvernul de la Berlin face şi „oferte concrete” pentru a ajuta Ucraina să facă paşii importanţi către aderarea la Uniunea Europeană.
Germania a promis săptămâna trecută că va trimite 40 de vehicule de luptă a infanteriei Marder pe şenile (IFV) în Ucraina, în paralel cu SUA care furnizează 50 de vehicule similare de marcă Bradley.
Luni, Marea Britanie a indicat că are în vedere să furnizeze Ucrainei un număr mic de tancuri Challenger 2.
Ucraina este deosebit de dornică să achiziţioneze tancuri Leopard 2, deoarece există peste 2.000 în Europa , în serviciul a 13 ţări. Dar Germania a fost îngrijorată de pericolele escaladării conflictului.
Un moment cheie este de aşteptat să vină săptămâna viitoare când miniştrii Apărării din occident se vor întâlni pe 20 ianuarie pentru următoarea reuniune pentru a discuta viitorul ajutor militar acordat Ucrainei. Rapoartele sugerează că SUA ar putea livra vehicule blindate de luptă Stryker, transmite The Guardian.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe