Declaraţia ministrului german de Externe a fost făcută pentru editorialul german Bild am Sonntag, după trei zile de proteste violente în Hamburg, oraşul în care s-a desfăşurat ultimul summit al celor mai puternice 20 de economii ale lumii.
”Protestatarii violenţi nu diferă deloc de neo-nazişti”, a declarat ministrul, descriind evenimentele ca fiind brutale.
Peste 15.000 de poliţişti au avut misiunea de a-i monitoriza pe cei peste 100.000 de oameni prezenţi la protest. Pentru trei seri consecutive, forţele de ordine au trebuit să se confrunte cu protestatarii violenţi, care au incendiat maşini, au spart magazine şi au distrus câteva pieţe din oraşul german.
Sigmar Gabriel a afirmat că aceste evenimente au deteriorat serios imaginea internaţională a Germaniei, adăugând că este necesară identificarea şi sancţionarea tuturor protestatarilor violenţi.
Cele mai recente date emise de Poliţia din Hamburg arată că aproximativ 470 de poliţişti au fost răniţi pe parcursul protestelor. Până în acest moment, 186 de protestatari au fost arestaţi de către forţele de securitate.