Ministrul japonez al Afacerilor Externe demisionează, din cauza unor donaţii ilegale
Ministrul japonez al Afacerilor Externe, Seiji Maehara, şi-a anunţat duminică demisia, după ce a recunoscut că un cetăţean străin care locuieşte de mult timp în Japonia i-a acordat donaţii, cu încălcarea legii, relatează AFP.
În cadrul unei conferinţe de presă convocate de urgenţă în cursul serii, Maehara, în vârstă de 48 de ani, a prezentat scuze populaţiei pentru această demisie pe fondul unui scandal de finanţare politică.
Plecarea şefului diplomaţiei japoneze, care este una dintre personalităţile Partidului Democrat din Japonia (PDJ), aflat la putere, este o lovitură pentru premierul Naoto Kan şi Guvernul său de centru-stânga, deja aflat la cel mai scăzut nivel în sondaje.
Maehara era considerat unul dintre favoriţi pentru a-i succeda lui Kan, în cazul demisiei şefului Guvernului.
Maehara a recunoscut vineri că a primit donaţii în valoare de 50.000 de yeni (450 de euro) de la o sud-coreeană care locuieşte de mult timp în Japonia şi care deţine un restaurant la Tokyo.
El a precizat că nu ştia că această femeie, care îl cunoaşte din copilărie, i-a acordat donaţii, dar opoziţia conservatoare a cerut demisia sa pentru încălcarea legii, care interzice unui ales să primească donaţii de la un străin.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat