Ministrul japonez al Afacerilor Externe demisionează, din cauza unor donaţii ilegale
În cadrul unei conferinţe de presă convocate de urgenţă în cursul serii, Maehara, în vârstă de 48 de ani, a prezentat scuze populaţiei pentru această demisie pe fondul unui scandal de finanţare politică.
Plecarea şefului diplomaţiei japoneze, care este una dintre personalităţile Partidului Democrat din Japonia (PDJ), aflat la putere, este o lovitură pentru premierul Naoto Kan şi Guvernul său de centru-stânga, deja aflat la cel mai scăzut nivel în sondaje.
Maehara era considerat unul dintre favoriţi pentru a-i succeda lui Kan, în cazul demisiei şefului Guvernului.
Maehara a recunoscut vineri că a primit donaţii în valoare de 50.000 de yeni (450 de euro) de la o sud-coreeană care locuieşte de mult timp în Japonia şi care deţine un restaurant la Tokyo.
El a precizat că nu ştia că această femeie, care îl cunoaşte din copilărie, i-a acordat donaţii, dar opoziţia conservatoare a cerut demisia sa pentru încălcarea legii, care interzice unui ales să primească donaţii de la un străin.