Ministrul libian al Petrolului susţine că vrea să se alăture rebeliunii

Publicat: 01 06. 2011, 19:07
Actualizat: 01 06. 2012, 05:31

„În situaţia actuală nu se mai poate munci, prin urmare mi-am părăsit ţara şi locul de muncă pentru a mă alătura alegerii tinerilor libieni de a lupta pentru un stat democratic”, a declarat el.

Ghanem, care se află la Roma de la o dată nedeterminată, a precizat totuşi că încă nu colaborează cu Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), organismul reprezentativ al insurgenţilor libieni.

Ministrul Petrolului a părăsit Libia la 14 mai şi a intrat în Tunisia pe cale terestră, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Guvernului tunisian, la momentul respectiv. Dar conducerea hotelului său de pe insula Djerba a semnalat plecarea sa în aceeaşi zi şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic de Ghanem.

La Benghazi, rebeliunea libiană a afirmat la momentul respectiv că „nu are niciun contact” cu Ghanem şi a declarat că nu ştie dacă acesta se va alătura rebeliunii.