- Home
- Externe
- VARŞOVIA, (21.07.2014, 16:03)
- Luminiţa Bogdan
Ministrul polonez de Externe: Europa ar fi putut evita criza din Ucraina
Criza din Ucraina ar fi putut fi evitată dacă Europa ar fi adoptat o poziţie unită împotriva Rusiei, a declarat ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, într-un interviu pentru cotidianul german Welt am Sonntag, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.

Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de Externe (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Referitor la prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei, ministrul Sikorski a afirmat că a atras atenţia în legătură cu creşterea capacităţilor militare ale separatiştuilor proruşi la finalul vizitei de săptămana trecută de la Kiev, potrivit polskieradio.pl.
"Criza din Ucraina ar fi putut fi evitată", a subliniat ministrul. "Europa a făcut prea puţin pentru a influenţa comportamentul Rusiei în diferite momente ale conflictului", a afirmat şeful diplomaţiei de la Varşovia.
"Când Rusia a impus un embargou Ucrainei, anul trecut, pentru a pedepsi decizia Kievului de a continua procesul de apropiere de UE, am pledat pe lângă colegii mei pentru adoptarea unor măsuri", a mai afirmat ministrul Radoslaw Sikorski.
"Dacă am fi impus atunci anumite limite Moscovei şi ne-am fi demonstrat solidaritatea cu Ucraina, situaţia nu ar fi escaladat", a apreciat ministrul polonez de Externe.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe