- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (05.06.2017, 23:38)
- Cătălina Mănoiu
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, despre izolarea Qatarului: Nu ne amestecăm
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, luni, că Rusia nu are niciun amestec în ceea ce priveşte decizia mai multor ţări arabe de a rupe relaţiile diplomatice cu Qatarul, potrivit Xinhua.
Urmărește
6046 afișări
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, despre izolarea Qatarului: Nu ne amestecăm
"Este o problemă care ţine de relaţiile bilaterale între ţările respective. Nu ne amestecăm în astfel de decizii, deşi suntem suspectaţi că ne-am afla în spatele oricărei evoluţii din lume. Dar vă asigur că nu este adevărat", a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Arabia Saudită, Egiptul şi alte patru ţări arabe au decis luni să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida, relatează site-ul BBC News.
Retragerea diplomatică a fost declanşată de Bahrain şi a fost urmată de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Yemen şi Libia. Decizia a fost luată "pentru a proteja securitatea naţională în faţa pericolelor reprezentate de terorism şi extremism".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Arabia Saudită şi-a închis graniţele şi a blocat legăturile pe uscat, aeriene şi pe mare cu peninsula învecinată. În replică, autorităţile din Qatar au negat toate acuzaţiile şi consideră decizia "nejustificată şi fără o susţinere pe fapte".
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au stabilit un termen de două săptămâni pentru ca vizitatori şi rezidenţii din Qatar să părăsească teritoriul.
Emiratele Arabe Unite au anunţat că diplomaţii qatarezi au la dispoziţie 48 de ore pentru a părăsi ţara. Companiile aeriene din Emirate vor suspenda toate zborurile către şi dinspre capitala Qatarului, Doha, începând de marţi.
Totodată, cele şase ţări arabe au închis spaţiul aerian pentru compania Qatar Airways. Coaliţia arabă pentru lupta împotriva rebelilor Houthi din Yemen a decis să elimine Qatarul din alianţă, pentru că "are practici care consolidează terorismul şi susţin grupările extremiste".
Decizia, care este fără precedent, este văzută drept o separare majoră între ţările puternice din Golf, care sunt, de asemenea, aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite.
Statele din Golf şi-au manifestat opoziţia faţă de regimul din Iran, dar Arabia Saudită a acuzat Qatar de "colaborare cu grupări teroriste susţinute de Iran", în regiunea estică Qatif şi în Bahrain.
Ministrul de Externe din Qatar a precizat că decizia luată de cele şase ţări arabe nu va afecta vieţile cetăţenilor şi rezidenţilor. Totuşi, aproximativ 40% din produsele alimentare sunt importate din Arabia Saudită.
Qatarul, ţară cu aproximativ 2,7 milioane de locuitori şi care se bazează în principal pe resursele de petrol, va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2022.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe