- Home
- Externe
- BERNA, (15.10.2016, 12:51)
- Mircea Olteanu
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său american John Kerry se întâlnesc sâmbătă la Laussane pentru a discuta despre conflictul din Siria
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său american John Kerry se vor întâlni sâmbătă, în oraşul elveţian Laussane, pentru o nouă rundă de discuţii privind situaţia din Siria, notează Dpa online.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său american John Kerry se întâlnesc sâmbătă la Laussane pentru a discuta despre conflictul din Siria (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
Relaţiile deja tensionate între cele două state s-au degradat şi mai mult luna aceasta după ce Washingtonul a anunţat întreruperea discuţiilor bilaterale cu Moscova privind Siria, acuzând Rusia că nu a făcut ceea ce este necesar pentru a implementa armistiţiul anterior.
Departamentul american de Stat a comunicat că discuţiile se vor concentra pe ajungerea la un nou acord de încetare a focului în zona oraşului Alep din nordul Siriei şi garantarea distribuirii de ajutoare umanitare către locuitorii oraşului.
Ministerul rus de Externe a sugerat că reuniunea ar putea avea un obiectiv mai larg, acela de a "studia posibilele măsuri necesare pentru a crea condiţiile care să ducă la soluţionarea crizei siriene."
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
La reuniune vor participa ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, secretarul de Stat american, John Kerry, şi şefi ai diplomaţiilor din ţări aliate ale Rusiei şi SUA din Orientul Mijlociu, printre care Iran şi Arabia Saudită.
Pe lângă Kerry şi Lavrov, la reuniune mai participă miniştrii de Externe din Iran, Irak, Arabia Saudită, Turcia, Qatar, Iordania şi Egipt, scrie agenţia de ştiri Reuters.
Înainte de reuniune, Serghei Lavrov a declarat că nu are "aşteptări speciale" de la reuniunea de sâmbătă. Iar un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului american de Stat anticipa că "la fel ca şi în ultimii ani, va fi un proces foarte dificil."
Reuniunea este prima între Kerry şi Lavrov de la eşecul celui de-al doilea armistiţiu din Siria, în luna septembrie.
Rusia susţine, inclusiv militar, regimul Bashar al-Assad, în timp ce Statele Unite oferă sprijin grupurilor insurgente ale opoziţiei siriene.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului