Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: Statele Unite nu pot soluţiona unilateral probleme mondiale

Publicat: 03 11. 2016, 06:00
Actualizat: 19 11. 2021, 11:25

„Dacă vă amintiţi, în urmă cu câteva luni, preşedintele Barack Obama a spus următorul lucru: «Noi suntem cei care trebuie să aplice regulile». Poate că a părut arogant, dar cel puţin era sincer”, a declarat Serghei Lavrov miercuri, potrivit site-ului agenţiei AP.

„Dacă aşa gândesc partenerii noştri americani, înseamnă că va trebui să trecem printr-o perioadă dureroasă în care toată lumea să înţeleagă că nimeni nu poate face nimic în mod unilateral„, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

Referindu-se la conflictul din Siria, Lavrov a argumentat că susţinerea oferită de Washington insurgenţilor care luptă împotriva Administraţiei Bashar al-Assad contribuie la prelungirea războiului.