Ministrul rus pentru situaţii de urgenţă Evgheni Zinichev a murit în timpul unui antrenament

Publicat: 08 09. 2021, 16:17
Actualizat: 08 09. 2021, 16:19

Zinichev, în vârstă de 55 de ani, încerca să salveze viaţa unei persoane când a avut loc incidentul din oraşul rus Norilsk.

„Ministerul rus de urgenţe informează cu regret că Evgheni Zinichev a murit tragic la datorie, în timp ce participa la exerciţii interdepartamentale pentru a proteja zona arctică de urgenţe, salvând viaţa unei persoane”, a declarat ministerul, potrivit presei de stat.

Ministerul nu a furnizat imediat alte detalii despre circumstanţele morţii lui Zinichev.

Zinichev se afla în Arctica pentru a supraveghea exerciţii ample, potrivit unei declaraţii oficiale a ministerului publicată înainte de moartea sa.

Ca parte a vizitei, Zinichev s-a alăturat oficialilor locali pentru a inspecta progresul în construcţia unei noi staţii de pompieri din Norilsk, care va fi deschisă la sfârşitul anului.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat „condoleanţele profunde” faţă de familia şi prietenii lui Zinichev, a declarat Kremlinul miercuri. Comunicatul a menţionat că Putin şi Zinichev, care, potrivit presei de stat, au avut o lungă carieră în cadrul agenţiilor de securitate de stat din Rusia, „au fost legaţi de mulţi ani de muncă comună”.