Prima pagină » Știri externe » Ministrul ungar de Interne: România este mai pregătită decât Bulgaria să adere la Schengen

Ministrul ungar de Interne: România este mai pregătită decât Bulgaria să adere la Schengen

România este mai aproape decât Bulgaria de îndeplinirea condiţiilor de aderare la spaţiul Schengen, a declarat miercuri seara ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.
Ministrul ungar de Interne: România este mai pregătită decât Bulgaria să adere la Schengen

„În urma unei reuniuni a experţilor la Bruxelles, care a avut loc la 14 ianuarie, cu privire la nivelul de pregătire a României şi Bulgariei”, cele două ţări candidate la UE, „se pare că România este mai pregătită decât Bulgaria”, a declarat Sandor Pinter în faţa jurnaliştilor, adăugând că o viitoare reuniune ar putea avea loc la Bruxelles la 28 ianuarie.

„De partea bulgară, încă mai avem probleme tehnice”, a adăugat ministrul, care a exclus posibilitatea unei aderări separate a celor două ţări, care au intrat în UE în 2007, la trei ani după marea extindere a UE cu zece ţări.

În privinţa obiecţiilor franco-germane faţă de viitoarea aderare a celor două ţări, Berlinul şi Parisul invocând amploarea corupţiei şi neadaptarea sistemelor judiciare, Sandor Pinter a declarat că va trebui să se „analizeze dacă au mai existat condiţii prealabile similare” în cazul aderării altor ţări.