Italianca Vanessa Russo, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce, la 26 aprilie, a fost înţepată în ochi cu o umbrelă de românca Doina Matei, condamnată luni la 16 ani de închisoare, relatează Il Messaggero în ediţia online.
În momentul altercaţiei din staţia de metrou Termini (Roma), Doina Matei era însoţită de minora Constantina I., care la acea vreme avea 17 ani. Cele două românce au fugit după incident, fiind arestate după câteva zile.
Constantina I., care a împlinit între timp 18 ani, fusese anchetată iniţial pentru complicitate la crimă, dar ulterior a fost eliberată şi în urmă cu câteva săptămâni a primit permisiunea de a reveni în România. Ea aşteaptă în ţara sa decizia Procuraturii pentru Minori, care nu a exclus intentarea unui proces. În prezent, magistraţii italieni încearcă să stabilească rolul minorei în fuga prietenei sale.
Constantina a declarat tot timpul că pur şi simplu a urmat deciziile prietenei sale, cu care a fugit pentru că nu ştia ce să facă. Procurorii au stabilit că minora nu a fost implicată în altercaţie.