Mircea Geoană, în revista The Atlantic: SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând

SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând, iar o relaţie reînnoită necesită o atentă coordonare a eforturilor economice, diplomatice şi de securitate în regiunile dificile, afirmă fostul preşedinte al Senatului român, Mircea Geoană, într-un articol publicat în revista The Atlantic.

Urmărește
266 afișări
Imaginea articolului Mircea Geoană, în revista The Atlantic: SUA şi Europa au nevoie una de cealaltă acum mai mult decât oricând

Mircea Geoană (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)

Geoană consideră că, în loc să se plângă de schimbarea centrului de interes al Statele Unite şi de lipsa garanţiilor de securitate, Europa, inclusiv noii membri UE şi NATO, ar trebui să sporească şi să ocupe locul strategic în regiune.

"Ţara mea se află la ceea ce eu numesc o dublă periferie, din punct de vedere geografic şi al influenţei. Este un loc întunecat pentru ţări care au instrumente limitate pentru a răzbate singure. Interesele economice private câştigă în mod progresiv pârghii de control în politică. Dezechilibrul rezultat între multinaţionale şi investitorii interni creează un vortex care conduce la o gaură neagră în politică. Riscul este de deficite în democraţie şi eşecuri în guvernare", afirmă el în articolul apărut joi în ediţia electronică a The Atlantic.

"România se află printre ţările europene în care amestecul toxic de recesiune cu ani de proastă guvernare au adus revoluţii politice. Acesta este un risc grav pentru Europa şi relaţia transatlantică", adaugă fostul preşedinte al Senatului.

Afirmând că pentru România este importantă depăşirea diferenţelor pentru a readuce ţara pe drumul relansării şi reformelor democratice, Geoană se declară convins că aceasta nu poate aştepta ca "Bruxelles-ul să facă acest lucru" pentru ea. "Într-o Uniune Europeană care se concentrează pe criza din zona euro şi umbra repoziţionării Americii, Europa de Est se simte izolată şi confuză. Acest lucru este valabil pentru statele membre UE ca România şi încă şi mai mult pentru statele candidate din Balcanii de Vest şi vecinii Europei de Est până la Caucaz şi Marea Caspică. De aceea, în timp ce avem nevoie de o curăţenie internă, avem nevoie şi de o lumină de orientare. O nouă viziune comună", a adăugat el.

Pentru a ajunge la această "viziune comună" este necesară o "nouă claritate în procesul european", consideră Geoană, în opinia căruia aceasta este o perioadă pentru "proiecte politice mari" dar şi una de "management al crizei". "Acum, Europa are nevoie să găsească o cale de a le face pe amândouă în acelaşi timp. Statele Unite sunt în aceeaşi situaţie. Mai bine am discuta!", afirmă el.

Amintind despre cooperarea în domeniul securităţii dintre Statele Unite şi România, posibilă graţie "poziţiei geografice şi angajamentului solid" al României, fostul preşedinte al Senatului adaugă că, dincolo de securitate, Bucureştiul are nevoie şi de "sprijin politic în cadrul UE", precum şi de "un ajutor semnificativ în lupta sa de revenire la integritate, bună guvernare şi o politică înţeleaptă". "Aceasta înseamnă investiţii şi o politică la nivelul UE pentru a contracara vortexul de la periferie", explică el.

În concluzie, Geoană consideră că Europa şi Statele Unite pot reuşi doar aplicând "o logică transatlantică provocărilor actuale" şi prin cooperare dincolo de interpretarea strictă a evenimentelor actuale şi de circumstanţele economice, căutând focusuri pentru destinul comun.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici