Esper s-a întâlnit cu ministrul turc al Apărării, Halusi Akar, ăn timpul reuniunii NATO de la Bruxelles, transmiţând un mesaj din partea SUA: dacă Turcia va cumpăra sistemul rusesc S-400, nu vor mai putea să achiziţioneze avionul de luptă F-35 de înaltă tehnologie. Întâlnirea s-a încheiat, totuşi, fără rezultate notabile.
Un înalt oficial din domeniul Apărării, care îl însoţeşte pe Esper a declarat că cei doi au avut o discuţie sinceră şi onestă, însă întâlnirea nu a avut ca rezultat nicio mişcare sau schimbare de poziţie de nici o parte. Oficialul a vorbit cu condiţia anonimatului fiind vorba de o întâlnire privată.
Turcia a spus că nu va ceda ultimatumului SUA şi că achiziţia S-400 este încheiată.
Statele Unite au anunţat în repetate rânduri că sistemul rusesc este o ameninţare pentru avionul de luptă şi că Turcia va fi scoasă din programul F-35 dacă va cumpăra sistemul S-400. Oficialii americani au încurajat Turcia să cumpere sistemul american de apărare antirachetă Patriot.
Oficialii americani au declarat că Esper i-a transmis, de asemenea, lui Akar în timpul reuniunii că, până când Turcia nu intră în posesia sistemului rusesc, există posibilitatea ca lucrurile să se schimbe.
Erdogan a declarat că pregătirea personalului turc pentru S-400 este finalizată şi că livrarea sistemului va avea loc în primele 15 zile ale lunii următoare. El a afirmat că speră, de asemenea, să utilizeze întâlnirea cu Trump de la summitul G20 de săptămâna aceasta pentru a descuraja SUA să impună sancţiuni.