Liderii Mişcării 5 Stele au avut duminică o întrevedere pentru a discuta poziţia lor după ce premierul Giuseppe Conte s-a adresat marţi Senatului cu privire la criza guvernamentală.
„Toţi cei prezenţi au fost de acord că Salvini nu mai este un partener credibil”, a informat formaţiunea politică printr-un comunicat.
Liderul Ligii a declarat că o tentativă eşuată a formaţiunii antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S) de a împiedica proiectul unei linii feroviare de mare viteză între Torino şi Lyon a arătat că nu mai este posibilă colaborarea celor două formaţiuni, care guvernează împreună din mai 2018.