Guvernul japonez propune amendarea Constituţiei pacifiste
Noul arsenal legislativ va fi prezentat vineri deputaţilor, iar dezbaterile ar urma să dureze mai multe luni.
Potrivit noii legislaţii, forţele armate nipone vor putea veni în ajutorul unei ţări aliate chiar dacă Japonia nu va fi direct atacată, ceea ce este o premieră după al Doilea Război Mondial.
Beijingul, care acuză Tokyo că vrea să renască trecutul său militarist, a reacţionat imediat prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.
„Am avertizat în repetate rânduri înainte de acest anunţ că, din raţiuni istorice, ţările asiatice vecine şi comunitatea internaţională ar trebui să fie foarte atente la fiecare schimbare în politica de securitae a Japoniei. Sperăm că Japonia va reţine (…) lecţii din istorie, va rămâne pe calea dezvoltării paşnice, va acţiona mai pozitiv şi va juca un rol mai constructiv în Asia”, a declarat ea.
Relaţiile dintre China şi Japonia sunt tensionate de mai bine de doi ani pe fondul disputelor cu privire la suveranitatea Insulelor Diaoyu (Senkaku, în japoneză) în Marea Chinei de Est, revendicate de Beijing, dar administrate de Tokyo. Aviaţia şi Marina celor două ţări au fost implicate în mai multe incidente în apropierea arhipelagului nelocuit.