Mişcări de avioane la bazele aeriene italiene
Mişcări de avioane au fost semnalate la mai multe baze aeriene din nordul şi sudul Italiei, sâmbătă, în aşteptarea declanşării probabile a unor raiduri aeriene împotriva regimului lui Muammar Kadhafi, relatează AFP.
Potrivit agenţiei italiene Ansa, trei avioane Awacs sunt pregătite să decoleze la Trapani (vestul Siciliei), unde se află, de asemenea, avioane Tornado ECR italiene, care de obicei sunt staţionate la Piacenza (nord) şi sunt specializate în distrugerea apărării antirachetă şi radarelor, precum şi aeronave Tornado IDS de atac de la Ghedi (nord) şi avioane de vânătoare Eurofighter de la Grosseto (centru).
Pe de altă parte, şase avioane F-16 daneze au ajuns la baza de la Sigonella (sud-estul Siciliei), în timp ce prefectul din Pordenone (Veneţia, nord) a anunţat sosirea în curând a unor avioane americane la baza Aviano, potrivit Ansa.
Mai multe avioane de vânătoare Rafale ale armatei franceze survolau sâmbătă "întreg teritoriul libian" pentru misiuni de recunoaştere, a declarat o sursă militară franceză. Avioanele Rafale sunt concepute pentru misiuni de bombardare, de recunoaştere şi apărare aeriană.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


