Misterul chinezesc

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Dispariţia lui Li vine după o altă dispariţie, în iunie, a ministrului afacerilor externe, Qin Gang, care a fost ulterior înlocuit la conducerea ministerului cu Wang Yi. Înlăturarea lui din funcţie este încă neexplicată, însă retorica sa dură anti-America nu se potrivea cu nevoia Chinei de a păstra relaţiile cu SUA pentru a-şi asigura capital străin. Mai mult decât atât, mai mulţi experţi economici şi bancari au fost demişi recent, deşi fără prea mult spectacol, care ar fi putut ridica semne de întrebare.

Aceste incidente ne reamintesc de înlăturarea fostului preşedinte Hu Jintao de la ceremonia de încheiere al celui de-al 20-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez, din octombrie, anul trecut. Scoaterea lui Hu din sală a fost televizată, în timp ce a lui Li a avut loc cu câteva minute înainte de o întâlnire planificată, cu demnitari dintr-o ţară căreia China încearcă să îi intre în graţii. China era conştientă de impactul acestor demiteri. Li şi Qin erau persoanele responsabile de afacerile externe ale Chinei – Li pentru apărarea naţională şi Qin pentru politică. Lumea a fost şocată. Vietnamezii probabil se întreabă dacă o ţară care îşi ameninţă ministrul apărării este îndeajuns de stabilă pentru a conta pe ea. Există modalităţi mai subtile de a aresta sau demite pe cineva, însă Beijingul nu le-a ales pe acelea. În mod clar, China a vrut ca aceste incidente să fie remarcate.

Într-un fel, dacă preşedintele Xi Jinping îşi doreşte să îşi păstreze slujba, o astfel de zguduire a guvernului chinez era de aşteptat. Xi a preluat mandatul în 2013, când economia chineză era în floare, iar poziţia strategică a Chinei se consolida. În anumite cercuri, exista ideea că China va întrece SUA în privinţa puterii militare şi economice. În deceniul care a urmat, economia chineză a fost zguduită puternic, până la punctul în care bunăstarea economică de la toate nivelurile societăţii a avut un declin, fără ca Xi să facă anumiţi paşi spre a rezolva problema.

De aici porneşte şi ideea că Beijingul ar putea să îşi mărească puterea strategică şi internaţională. Xi era obsedat de SUA, aşa cum sunt multe state, fără motiv. Voia să creeze legături care să blocheze SUA în programe precum Iniţiativa „Belt and Road”, un plan economic în care economiile sunt subordonate securităţii naţionale. Xi a plasat Belt and Road la fundaţia unei schimbări fundamentale în balanţa puterii, însă a eşuat. Simultan, China provoca puterea navală americană în Marea Chinei de Sud, în special în jurul Taiwanului.

Xi nu a înţeles nivelul la care China depindea de SUA pentru sistemul său economic. SUA erau prima sursă de export a Chinei, iar investiţiile SUA şi transferurile de tehnologie au fost cele care au ajutat la creşterea economică a Chinei. Xi a plasat SUA pe poziţia de principal adversar din motive interne şi externe. Având în vedere performanţa anterioară şi ignorând dinamica esenţială pentru creşterea Chinei, Beijingul şi-a atins obiectivul de a fi văzut drept cel mai probabil succesor al SUA.

Problema lui Xi este că SUA l-au luat în serios. Xi nu a înţeles că SUA au fost create în jurul unor cicluri economice. Pe măsură ce s-a ajuns la ciclurile inferioare, China a fost afectată, iar teama SUA faţă de China a crescut, astfel că au fost luate o serie de măsuri împotriva Chinei. Deşi acţiunile SUA nu reprezentau problema principală a Chinei, complicau destul de mult lucrurile. În acelaşi timp, China şi-a supraestimat dislocarea navală şi capacitatea tehnică, în timp ce a subestimat capacităţile SUA. Recenta întărire a alianţelor între SUA, Filipine şi Papua Noua Guinee a dus la blocarea Chinei de la Aleutians la Australia, slăbind astfel poziţia strategică a Beijingului.

China este şi va continua să fie o ţară importantă, însă este departe de a întrece SUA. Xi nu a realizat importanţa pieţelor şi capitalului american şi dorinţa SUA de a disloca forţe enorme împotriva Chinei.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat în timpul mandatului lui Xi. Este foarte bun la revendicarea unor victorii premature în economia internă şi relaţiile globale. A convins cetăţenii chinezi de ceea ce voia el ca ei să creadă. În aceste circumstanţe, o schimbare a guvernului ar fi inevitabilă şi obişnuită. Însă Xi nu poate sau nu vrea să plece de la putere. Probabil există conspiraţii împotriva lui şi, cu siguranţă, acestea există în mintea sa. Este presat să arate că ştie secretele lor şi exercită multă putere, demonstrată şi prin arestarea oficialilor cheie pe cât de public posibil. Repetă greşeala pe care a făcut-o cu SUA, convingând americanii de puterea Chinei şi cerând un răspuns care ar îndepărta China din balanţă. Inamicii lui Xi cred că el vede tot şi are puterea de a opri aceste lucruri, însă acest lucru doar îi motivează să fie ei mai eficienţi. Xi nu poate demisiona sau admite eşecul. Aşa că miniştrii trebuie să dispară, iar foştii preşedinţi trebuie înlăturaţi de la întâlniri în văzul lumii.