- Home
- Externe
- (16.06.2022, 08:00)
- Daniel Contescu
Misterul discuţiilor săptămânale dintre Ucraina şi Rusia. De ce nu se reiau negocierile de pace
Întrerupte, tratativele de pace nu se reiau din pricina faptului că Ucraina se consideră într-o poziţie „prea slabă”.

Misterul discuţiilor săpătmânale dintre Ucraina şi Rusia. De ce nu se reiau negocierile de pace
David Arakhamia, ucraineanul implicat în negocierile de pace cu Rusia, proceduri momentan blocate, a descris poziţia de negociere a Kievului drept „destul de slabă”.
Din acest motiv „nu vrem să stăm la masă, deocamdată, ci trebuie să inversăm cumva cursul”.
Deşi negocierile au fost îngheţate, delegaţia ucraineană, a adăugat Arakhamia, a purtat un dialog telefonic cu partea rusă o dată sau de două ori pe săptămână:
„Ambele părţi înţeleg perfect că nu mai este loc de negocieri acum”.
Ucraina pierde până la 1.000 de soldaţi pe zi, răniţi şi ucişi, în Donbass, unde Rusia avansează. Kievul a recrutat până în prezent un milion de oameni şi are potenţialul de a ajunge la două milioane, a adăugat el.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe