Miting al extremei stângi la Madrid împotriva fascismului, comemorând moartea lui Francisco Franco

Aproximativ 200 de manifestanţi de extremă stânga au defilat vineri la Madrid împotriva "fascismului", marcând 36 de ani de la moartea dictatorului spaniol Francisco Franco, relatează AFP.

Urmărește
8 afișări

Purtând o banderolă de culoarea neagră pe care se putea citi un slogan inspirat de mişcarea de protest a "indignaţilor" spanioli, "Ei numesc asta democraţie, dar nu este", manifestanţii - majoritatea îmbrăcaţi în negru, iar unii având faţa acoperită cu cagule - au defilat paşnic, dar sub o importantă escortă a poliţiei, prin centrul capitalei spaniole, până la Puerta del Sol.

Defilarea marchează în fiecare an, la Madrid, moartea lui Francisco Franco, la 20 noiembrie 1975. Dar pentru că manifestaţiile sunt interzise duminică, ziua alegerilor legislative, autorităţile au autorizat marşul vineri.

Mişcarea "indignaţilor" a convocat un miting la Puerta del Sol, tot vineri seara, pentru a marca ultimele ore dinaintea zilei de sâmbătă, când Spania urmează să intre în tradiţionala "zi de reflecţie" dinaintea scrutinului. Manifestaţiile sunt interzise şi cu o zi înainte de alegeri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici