- Home
- Externe
-
TOKYO, (22.02.2013, 10:28)
- Valentin Vidu - Mediafax
Miting în Japonia pentru revendicarea unor insule aflate sub controlul Coreei de Sud
Aproximativ 500 de japonezi au revendicat vineri insule aflate sub controlul Coreei de Sud, în cadrul unui miting la care a participat, pentru prima dată, o reprezentantă a Guvernului de la Tokyo.

Miting în Japonia pentru revendicarea unor insule aflate sub controlul Coreei de Sud (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această reuniune anuală, la care iau parte aleşi la nivel local şi naţional, a avut loc în prefectura Shimane (sud-vest), însărcinată în mod oficial de către partea japoneză cu supervizarea a două mici insule, Takeshima, în japoneză.
Coreea de Sud numeşte Dokdo aceste insule nelocuite pe care le administrează, în Marea Japoniei (numită Marea de Est de către coreeni).
Pentru prima dată, Guvernul japonez a trimis o reprezentantă, şi anume pe Aiko Shimajiri, adjuncta unui ministru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Insulele "Takeshima fac parte integrantă din ţara noastră", a subliniat Yoshihide Suga, un purtător de cuvânt al Guvernului, la Tokyo. "Este normal faptul că am trimis-o la faţa locului pe această adjunctă de ministru", a apreciat el.
Înaintea ceremoniei, un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean de Externe a catalogat ca "foarte regretabilă" participarea unei reprezentante guvernamentale japoneze.
"Japonia nu trebuie să se poarte astfel dacă speră să promoveze prietenia între Seul şi Tokyo", a subliniat Cho Tai-young, ameninţând cu "măsuri adecvate" de retorsiune.
Acest diferend vechi s-a agravat în urma vizitei preşedintelui conservator sud-coreean Lee Myung-bak pe aceste insule la 10 august.
În ianuarie, noul premier conservator japonez Shinzo Abe a trimis un mesaj preşedintei-alese a Coreei de Sud Park Geun-hye, care va prelua funcţia luni. Shinzo Abe îşi exprima, în această scrisoare, dorinţa unui nou început în relaţiile bilaterale, marcate de amintiri dureroase legate de colonizarea japoneză a peninsulei coreene în perioada 1910-1945.
Japonia este implicată în diferende teritoriale şi cu alţi vecini, şi anume cu China asupra arhipelagului Senkaku (Diaoyu în chineză), controlat de Tokyo, dar şi cu Rusia asupra "Teritoriilor din Nord" (Kurilele de Sud în rusă), controlate de Moscova.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului