Mitt Romney va face o vizită în Polonia la invitaţia fostului preşedinte Lech Walesa

Publicat: 21 07. 2012, 08:10
Actualizat: 20 06. 2020, 16:38

„Mitt Romney va veni în Polonia la invitaţia specială adresată la începutul lunii de preşedintele Lech Walesa”, conform comunicatului.

„Polonia şi polonezii urmăresc îndeaproape campania electorală din Statele Unite”, a scris în această invitaţie Lech Walesa, subliniind legăturile strânse dintre Polonia şu Statele Unite apreciind că acestea dispun „de un mare potenţial” de dezvoltare.

Conform jurnalului american Politico, candidatul republican intenţionează să viziteze în curând, pe lângă Polonia, Marea Britanie, Israel, Germania şi, eventual, Afganistan.

Acest turneu i-ar permite lui Mitt Romney să îşi consolideze statutul internaţional în timp ce candidatul republican este momentan concentrat pe economie şi critica la adresa bilanţului preşedintelui democrat Barack Obama, care candidează pentru un al doilea mandat la 6 noiembrie.

În mai 2011, Lech Walesa a evitat în repetate rânduri o întâlnire cu actualul preşedinte american Barack Obama aflat în vizită în Polonia.

„Mă tem că această întâlnire nu ar avea alt rezultat în afară de o fotografie de familie”, a declarat acesta la momentul respectiv pentru AFP.

Conform anturajului său, laureatul premiului Nobel pentru Pace în 1983 aşteptase o invitaţie individuală din partea preşedintelui american, laureat el însuşi cu Nobelul pentru Pace în 2009.