Barurile sunt pline, trenurile sunt aglomerate şi starea de spirit este una de sărbătoritoare, în ciuda unei confuzii generale asupra a ceea ce, exact, se află în spatele înfrângerii noului val de COVID.
Japonia, spre deosebire de alte locuri din Europa şi Asia, nu a avut o carantină majoră, doar o serie de stări de urgenţă ce nu au impus măsurile draconice ce au fost văzute în alte ţări, relatează AP.
Unii factori posibili ai succesului Japoniei sunt campania de vaccinare cu întârziere, dar remarcabil de rapidă, focusarea autorităţilor pe limitarea activităţilor de noapte, dar şi o practică larg răspândită, cu mult înainte de pandemie, de a purta măşti. Un alt factor ce nu a depins de autorităţi, dar care pare să fi avut un rol, este vremea rea care a ţinut oamenii în case pentru o perioadă.
Mulţi cred că campania de vaccinare, în special în rândul persoanelor mai tinere, a scăzut infecţiile. Aproape 70 la sută din populaţie este complet vaccinată.
Vaccinare întârziată, dar care s-a realizat într-un inteval scurt şi intens poate să fi ajutat ţara asiatică, deoarece un număr foarte mare de persoane a avut anticorpi la niveluri mari simultan.
„Vaccinarea rapidă şi intensivă într-o perioadă scurtă de timp în Japonia ar fi putut crea o imunitate de turmă”, a spus dr. Kazuhiro Tateda, profesor de virologie la Universitatea Toho.
Tateda a menţionat că ratele de vaccinare au crescut în iulie până în septembrie, moment în care varianta Delta mai infecţioasă se răspândea rapid.
El a avertizat, totuşi, că infecţiile din SUA, Marea Britanie şi alte locuri în care vaccinările au început cu luni mai devreme decât în Japonia arată că vaccinurile nu sunt perfecte şi eficacitatea dispare treptat.
Vaccinările din Japonia au început la mijlocul lunii februarie. Lipsa vaccinurilor importate a ţinut campania de vaccinare pe loc până la sfârşitul lunii mai, când oferta sa stabilizat şi obiectivele zilnice de inoculare au fost ridicate la peste 1 milion de doze pentru a maximiza protecţia înainte de Jocurile Olimpice.
Starea de urgenţă din Japonia nu a venit cu lockdown, ci cu cereri care s-au concentrat în principal pe baruri şi restaurante, cărora li s-a cerut să se închidă devreme şi să nu servească alcool. Oameni au continuat să facă naveta cu trenuri aglomerate şi au participat la evenimente sportive şi culturale pe stadioane, cu anumite măsuri de distanţare socială.
Starea de urgenţă s-a încheiat, iar guvernul redeschide treptat activitatea socială şi economică folosind certificate de vaccinare şi testarea sporită.
Pentru a accelera vaccinările, fostul prim-ministru Yoshihide Suga, care a renunţat recent la funcţie, a extins numărul lucrătorilor din domeniul sănătăţii eligibili pentru a administra dozele, a deschis centre de vaccinare pe scară largă şi a promovat vaccinările la locul de muncă.
Profesorul Universităţii Kyoto, Hiroshi Nishiura, a declarat într-o reuniune recentă a consiliului consultativ al guvernului că estimează că vaccinările au ajutat aproximativ 650.000 de persoane să evite infectarea şi au salvat mai mult de 7.200 de vieţi între martie şi septembrie.