Moartea lui Osama ben Laden deschide o criză de succesiune la conducerea Al-Qaida - analişti

Reţeaua lui Osama ben Laden, deja slăbită şi fără control direct asupra grupărilor care pretind că îi sunt asociate, va cunoaşte o criză de succesiune odată cu moartea liderului său, apreciau luni analiştii, citaţi de AFP.

Urmărește
1 afișare

Pentru Mohammad Abu Rumman, un iordanian specialist în mişcări islamiste, "Osama ben Laden reprezintă un simbol. Cu moartea sa, Al-Qaida va cunoaşte o criză de succesiune, deoarece nicio altă personalitate a reţelei nu deţine carisma lui ben Laden".

El a subliniat că numărul doi în ierarhia reţelei, egipteanul Ayman al-Zawahiri, "nu întruneşte unanimitatea" în rândul reţelei.

Fiind braţul drept şi cofondatorul Al-Qaida, acest medic egiptean în vârstă de 60 de ani a fost unul dintre pilonii grupului Jihadul Islamic egiptean înainte de a se întâlni cu Osama ben Laden în Afganistan.

El i-a adus acestuia numeroşi militanţi şi un sens pentru organizaţie. Ca şi pentru fostul lider al Al-Qaida, recompensa pentru capturarea sa este de 25 de milioane de dolari.

Abu Rumman subliniază totuşi că reţeaua fondată de ben Laden în 1988 a fost foarte slăbită în ultimii ani şi că moartea liderului său o va afecta şi mai tare.

"Al-Qaida a devenit slăbită şi şi-a pierdut popularitatea de care se bucura, în ultimii ani", mai ales de la izbucnirea revoltelor arabe conduse de "tineri de pe Facebook care nu sunt influenţaţi de ideile sale", explică el.

De altfel, pe teren, Al-Qaida s-a transformat "dintr-o reţea cu structură piramidală într-o multitudine de organizaţii locale, ale căror legături cu ben Laden nu mai erau organizaţionale", fondatorul reţelei limitându-se la rolul de ghid spiritual, potrivit lui.

Anwar Eshki, directorul Institutului Orientului Mijlociu pentru studii strategice, cu sediul la Jeddah (în Arabia Saudită), apreciază că Al-Qaida se va confrunta cu o problemă de succesiune după moartea lui ben Laden, ucis duminică în Pakistan, în cadrul unei operaţiuni a forţelor speciale americane.

"Este dificil de găsit o persoană care să îi succeadă lui ben Laden, iar saudiţii din cadrul organizaţiei nu vor accepta niciodată să urmeze ordinele lui Zawahiri", explică analistul saudit.

După loviturile aduse de autorităţile saudite reţelei în regat, organizaţiile yemenită şi saudită au fuzionat în ianuarie 2009 pentru a constitui Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), care ulterior s-a implantat puternic în sudul şi estul Yemenului.

El apreciază că "Arabia Saudită va cunoaşte de acum zile liniştite deoarece moartea lui ben Laden înseamnă sfârşitul apropiat al terorismului Al-Qaida".

"Terorismul va slăbi în Yemen şi Somalia", adaugă analistul saudit, care afirmă că l-a cunoscut personal pe ben Laden.

Potrivit lui, "celulele latente" înfiinţate în regiune de ben Laden "şi-au pierdut sursele de finanţare".

La rândul său, Hassan Abu Hanieh, un analist specializat în mişcarea de promovare a jihadului din Amman, apreciază că moartea lui ben Laden "va avea mai ales un impact simbolic asupra grupărilor aliate, deoarece el nu le mai controlează direct din 11 septembrie 2001".

"Aceste grupări implantate în toată lumea musulmană, din Caucaz în Maghreb, i-au jurat credinţă lui ben Laden dar el a fost de fapt un fel de ghid spiritual" şi nu un lider militar sau politic care să le dea directive, susţine el.

Apariţiile liderului Al-Qaida, căutat în mod activ de Statele Unite, deveniseră de fapt destul de rare în ultimii ani.

Analistul apreciază totuşi că reţeaua ar putea exploata evenimentele din Libia, Yemen şi Siria pentru a lua un nou start, adaptându-se la revendicările populare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici