Prima pagină » Știri externe » Mohamed ElBaradei: Hosni Mubarak „trebuie să plece”

Mohamed ElBaradei: Hosni Mubarak „trebuie să plece”

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, "trebuie să plece", a declarat, sâmbătă, Mohamed ElBaradei, unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai opoziţiei egiptene şi fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP.
29 ian. 2011, 12:13, Știri externe

„Voi coborî în stradă astăzi (sâmbătă – n.red.), alături de colegii mei, pentru a contribui la aducerea unei schimbări (…) şi pentru a-i spune preşedintelui Mubarak că trebuie să plece”, a declarat ElBaradei, pentru France 24.

Mohamed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005, împreună cu AIEA, s-a declarat dispus, joi, să asigure tranziţia în cazul retragerii lui Mubarak din funcţie.

Sute de mii de persoane demonstrează, începând de marţi, în Egipt, cerând înlăturarea de la putere a lui Mubarak, care conduce Egiptul de aproape 30 de ani.

Hosni Mubarak a promis, vineri seară, schimbarea guvernului şi începerea unor reforme sociale, după ce autorităţile au instituit restricţii de circulaţie, au blocat accesul la Internet şi au făcut apel la armată pentru a asigura ordinea.

Sâmbătă dimineaţă, câteva mii de manifestanţi s-au adunat din nou în centrul capitalei Cairo, iar martori oculari au relatat că la Ismailiya au avut loc confruntări violente între demonstranţi şi forţele de ordine.