Podul, pe care presa rusă îl numeşte „construcţia secolului” măsoară 19 kilometri lungime şi a costat 3,7 miliarde de dolari pentru a-l ridica., relatează RT.
Construcţia podului a fost una foarte controversată întrucât Peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia în 2014, iar Ucraina este de părere că acest pod reprezintă o încălcare a legilor internaţionale.
În 2016, Statele Unite au sancţionat companiile de construcţie care au participat la realizarea podului.
Arkady Rotenberg, patronul companiei care a condus proiectul care leagă Rusia de Peninsula Crimeea a fost acuzat de Uniunea Europeană de subminarea autorităţii statului ucrainean.
Podul a fost terminat cu şase luni înainte de termen, iar prima persoana care l-a traversat a fost chiar preşedintele Rusiei Vladimir Putin, la bordul unui tren de pasageri.