Monetăria Regală din Canada, posibilă victimă a unui furt de aur

Monetăria Regală din Canada ar putea fi victima unui furt de aur în valoare de circa 15 milioane de dolari canadieni (13 milioane de dolari americani), potrivit unui raport de audit dat publicităţii luni.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Monetăria Regală din Canada, posibilă victimă a unui furt de aur

Monetăria Regală din Canada, posibilă victimă a unui furt de aur (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Monetăria Regală, care emite monedă în Canada şi alte state, a recunoscut luna trecută că a pierdut urma unei cantităţi nespecificate de metal preţios şi a cerut un audit extern.

Analiza, realizată de cabinetul Deloitte and Touche, a constatat că 15,3 milioane de dolari lipsesc şi că această diferenţă între cantitatea de aur care figurează în depozitele instituţiei şi cea din registre, nu pare să se datoreze unei erori contabile sau de calcul.

Aceasta confirmă că dispariţia aurului ar putea fi cauzată de un furt. Guvernul a anunţat la începutul lunii că a cerut o anchetă a Jandarmeriei regale a Canadei (GRC). Măsura a fost interpretată de membrii opoziţiei drept un semn că dispariţia metalului preţios este de natură infracţională.

"Nu apelezi la poliţie dacă ai o problemă contabilă", a declarat Thomas Mulcair, numărul doi în ierarhia Noului Partid Democrat (NPD, de stânga).

Potrivit uni comunicat, Monetăria Regală din Canada (MRC) "nu este încă în măsură să confirme lipsa unui volum fizic de aur" din inventar.

Aceasta precizează că "toate activele clienţilor şi metalele preţioase depuse (în depozitele sale) sunt la loc sigur şi au fost contabilizate".

Raportul Deloitte and Touche arată că lipesc 17.500 uncii troy (aproximativ 544 de kilograme) de aur, adică 0,32 la sută din producţia MRC pe 2008.

Acesta recomandă MRC să procedeze la revizuirea operaţiunilor sale tehnice şi la o analiză contabilă a perioadelor precedente, şi mai ales la remanierea sistemului de securitate.

"Trebuie revizuită într-o manieră mai aprofundată securitatea sistemelor şi evaluate riscurile unor activităţi nepotrivite atât în ceea ce priveşte resursele interne cât şi cele externe", apreciază raportul.

Monetăria Regală Canadiană, o companie de stat, are ca atribuţii producţia de monede de circulaţie şi ieşite din circulaţie pentru Canada şi alte state şi gestionarea sistemului monetar naţional.

Aceasta produce peste un miliard de monede pe an în uzinele de la Winnipeg, în centrul ţării, şi este verificată în mod regulat în vederea asigurării transparenţei activităţii sale, "ceea ce face ca depozitele sale să fie cu atât mai sigure", potrivit site-ului oficial al companiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici