Alexandru Orlov, ambasadorul Rusiei în Franţa, a fost primit de secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, care i-a spus că „niciun avion militar francez nu a fost implicat într-un incident aerian cu un avion rus”, şi a deplâns convocarea de luni a ambasadorului Franţei la Moscova „pe baza acelor informaţii inexacte”, a spus purtătorul de cuvânt a instituţiei, Romain Nadal.
Autorităţile de la Paris au reacţionat dur la acuzaţiile aduse de Rusia, într-un comunicat semnat de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării. Purtătorul de cuvânt a reluat termenii folosiţi în comunicat, deplângând faptul că ambasadorul Franţei a fost convocat pe baza acelor „acuzaţii eronate”.
Oficiali ruşi au denunţat un „act neprietenos” al Alianţei Nord-Atlantice, solicitând explicaţii, după ce un avion de vânătoare s-a apropiat, deasupra frontierei dintre Franţa şi Elveţia, de o aeronavă civilă care transporta o delegaţie parlamentară rusă condusă de preşedintele Dumei de Stat. Potrivit ziarului Le Figaro, delegaţia parlamentară rusă condusă de Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat, se deplasa spre Geneva pentru o conferinţă internaţională. În timp ce avionul rus de tip Tupolev se afla în zona oraşului elveţian Biel, în apropiere de frontiera cu Franţa, s-ar fi apropiat periculos o aeronavă de vânătoare F-18.
În urma incidentului, petrecut luni dimineaţă, Ministerul rus de Externe l-a convocat pentru explicaţii pe ambasadorul Franţei, Jean-Maurice Ripert. „Acest gen de acţiuni diminuează posibilitatea de a folosi Franţa drept loc pentru întâlniri multilaterale şi pentru negocieri”, au transmis autorităţile moscovite într-un comunicat.
Atitudinea Moscovei a atras replica dură a Ministerului de Externe de la Paris, care susţine că Franţa nu a fost implicată în niciun fel în incident.
După mai multe ore de confuzie, Elveţia a comunicat că avionul de vânătoare F-18 aparţine Forţelor Aeriene elveţiene şi a fost trimis într-o misiune de identificare a aeronavei civile. „Luni la ora 10.22 (11.22, ora României), un avion rus de linie marca Tupolev, care avea autorizaţie de survol, a pătruns în spaţiul aerian elveţian, deasupra oraşului Biel, în apropierea Franţei. A fost trimis un avion de vânătoare pentru verificarea identităţii aparatului de zbor”, a comunicat Ministerul elveţian al Apărării, citat de cotidianul Le Monde. „Astfel de misiuni sunt efectuate cu o frecvenţă de circa 100 pe an. Nu a existat niciun pericol”, au susţinut autorităţile elveţiene.
Moscova a prezentat luni seară Parisului scuzele sale pe cale diplomatică, cerând în schimb explicaţii statului elveţian.
Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, se află de la începutul crizei ucrainene pe lista cu personalităţile ruse sancţionate de Uniunea Europeană şi în consecinţă, nu are voie să staţioneze pe teritoriul acesteia.