Americanii se întorc la muncă, dar viaţa lor la birou nu va mai fi la fel. Angajatorii le vor monitoriza fiecare mişcare, temperatura corpului şi distanţarea socială. Alţii vor sta separaţi de colegii lor. Toate sunt planurile marilor angajatori de a evita un nou focar de COVID-19, boala care a făcut ravagii în SUA, cea mai afectată ţară din lume.
În celebrii zgârie nori din Manhattan sunt instalate camere care monitorizează fiecare mişcare a oamenilor, camere termale pentru temperatura corpului, iar alţii aranjează angajaţii pe grupe de risc, scrie Wall Street Journal. Alţii au deja o aplicaţie care va fi instalată pe telefoanele angajaţilor şi care va calcula cât de aproape s-au apropiat unii de alţii.
Clădirile înalte din New York erau deja extrem de securizate după atacurile din 2001, dar coronavirusul duce monitorizarea la un alt nivel, mai scrie sursa citată. Operaţiunile de urmărire şi colectare de informaţii despre oameni vor fi la un nivel nemaivăzut până acum în democraţiile occidentale. E un capitol nou în materie de intimitate, pe care oamenii sunt dispuşi s-o dea la schimb cu siguranţa sănătăţii lor.
Proprietarii de clădiri spun chiar că s-au inspirat de la metode din China, unde s-a reuşit oprirea răspândirii prin monitorizare atentă şi stabilirea rapidă a colegilor cu care un angajat infectat a intrat în contact. Noua modă în materie de design al birourilor va începe şi se va termina cu siguranţa angajaţilor, iar epoca în care spaţiile de lucru erau distractive s-au relaxante a spus Amol Sarva, şeful Knotel, companie care dezvoltă spaţii inteligente de lucru.
„Când concepem un spaţiu de lucru nu ne vom mai întreba dacă este distractiv sau amuzant pentru oameni, ci dacă va fi un loc sigur şi flexibil„, a spus el.