Retragerea oficială a SUA din Acordul Climatic de la Paris. Trump: Acordul nu e în interesul nostru economic

Publicat: 24 10. 2019, 16:01
Actualizat: 30 03. 2020, 05:20

Liderul de la Casa Albă a transmis miercuri, în cadrul unei conferinţe pe temă energetică din oraşul Pittsburgh, că Statele Unite vor ieşi din Acordul climatic de la Paris, ca urmare a deciziei anunţate încă din iunie 2017. Preşedintele Trump poate retrage Washingtonul din Acord cel mai devreme pe 4 noiembrie, acest demers urmând a crea efecte abia după un an de la retragerea oficială.

Donald Trump a descris acordul ca fiind o afacere „rea” pentru americani şi a reiterat că politicile sale interne privind combustibilii fosili a transformat statul american într-o superputere din punct de vedere energetic.

Acordul de la Paris include un număr de 195 de state angajate în contracararea schimbărilor climatice şi a efectelor produse de acestea.

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat pe 1 iunie 2017 decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris. Liderul de la Casa Albă susţine că retragerea din Acordul de la Paris este „în interesul economic” al Statelor Unite, subliniind că Administraţia sa va continua să aplice politici ecologice.