Monitorul Apărării: Pregăteşte Trump lovitura de graţie pentru Europa? Surse americane arată că Trump ar putea anunţa la noapte ieşirea SUA din NATO

Publicat: 04 03. 2025, 17:45

Fosta parlamentară republicană Liz Cheney a criticat o presupusă intenţie a lui Trump de a scoate SUA din NATO: „Donalt Trump, JD vance şi Elon Musk au arătat clar cine sunt. Doar proştii – sau instrumentele Kremlinului – ar abandona NATO, ar fi fost de partea Rusiei şi ar cere Ucrainei să se predea în faţa agresiunii brutale a lui Putin,” a postat pe o reţea de socializare Cheney, relatează Monitorul Apărării.

Şi a continuat: „Iată un adevăr: Putin a invadat Ucraina. NATO este cea mai de succes alianţă militară din istorie. Din 1945, conducerea americană a asigurat libertatea şi securitatea pentru noi şi pentru milioane de alţii din întreaga lume. Împreună cu aliaţii noştri, am învins Uniunea Sovietică – un imperiu atât de malefic încât a trebuit să construiască gulaguri şi ziduri pentru a-şi ţine propriul popor. Distrugerea alianţelor Americii şi abandonarea cauzei libertăţii este de neapărat din punct de vedere moral şi strategic.  Putin va pune în buzunar concesiile naive ale lui Trump şi va cere mult mai mult.  Împăciuirea face ca un război mai larg să fie mai probabil, nu mai puţin.”

Nu este pentru prima dată când Trump încearcă scoaterea SUA din NATO, acest lucru a fost declarat ca intenţie şi în primul mandat.

Recent, senatorul republican Mike Lee a declarat într-o postare pe X – fostul Twitter – că „este timpul să părăsim NATO şi Uniunea Europeană”.  Elon Musk, cel mai bogat om din lume şi un aliat apropiat al preşedintelui american Donald Trump, i-a plăcut ideea. El a spus: „Sunt de acord”.

Deşi oficialii de la Bruxelles şi din alte părţi cred că reacţia lui Musk nu este neobişnuită, deoarece îşi împărtăşeşte adesea opiniile politice pe platforma X, unii observatori recunosc că are acces la Trump şi la unele cercuri conservatoare din Washington.

Donald Trump a promis că va face un anunţ important cu ocazia discursului său către Congres de marţi seara, conform unei postări pe platforma sa Truth Social: „Mâine va fi o noapte mare. Voi dezvălui lucrurile aşa cum sunt”.