- Home
- Externe
- MOSCOVA, (15.11.2019, 17:01)
- Mihai Draghici
MONITORUL APĂRĂRII | Rusia se teme că Acordul Noul START, privind armamentul nuclear, riscă să expire în anul 2021
Acordul Noul START, privind controlul armamentului nuclear, probabil nu va fi prelungit după luna februarie 2021, apreciază Serghei Narîşkin, directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), acuzând Statele Unite de „subminarea sistemului internaţional de securitate”.

UPDATE:Rusia se teme că Acordul Noul START, privind armamentul nuclear, riscă să expire în anul 2021
„Situaţia tristă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) este foarte probabil să se aplice şi Tratatului Noul START, care va expira în februarie 2021", a declarat Serghei Narîşkin, citat de agenţia de presă Tass.
„Acţiunile SUA echivalează cu subminarea sistemului internaţional de securitate. Rusia a adoptat măsuri pentru salvarea arhitecturii de control al armamentului, dar nu putea obliga Washingtonul şi aliaţii acestuia să le respecte. În actuala situaţie alarmantă, suntem obligaţi să intensificăm eforturile de consolidare a apărării ţării noastre. «Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război», spune dictonul", a precizat Narîşkin.
Recent, Administraţia Vladimir Putin a avertizat că este deja prea târziu pentru Rusia şi Statele Unite să înlocuiască Acordul Noul START, privind controlul armamentului nuclear, care va expira în februarie 2021. Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), prin care Statele Unite şi Rusia limitează numărul ogivelor nucleare, riscă să nu fie prelungit, în contextul în care Administraţia de la Washington deja a anulat Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). "Este deja evident că, ţinând cont de timpul rămas, nu vom reuşi să elaborăm un document înlocuitor complet", a declarat Vladimir Leontiev, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, citat de agenţiile de presă Interfax şi Reuters.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe