MONITORUL APĂRĂRII | Serbia va achiziţiona drone militare de atac din China
Nenad Miloradovici face parte din delegaţia condusă de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, aflată în prezent în vizită în China.
Adjunctul ministrului sârb al Apărării a afirmat că Belgradul va cumpăra drone care vor avea capacitate de localizare a obiectivelor şi de distrugere a acestora cu bombe teleghidate şi rachete.
„Este vorba de capabilităţi deţinute doar de cele mai puternice armate ale lumii, pe care armata sârbă le va avea la dispoziţie”, a precizat Nenad Miloradovici, citat de B92.
Oficialul guvernamental sârb a notat că armata sârbă nu are deocamdată astfel de capabilităţi, subliniind că acest lucru este valabil şi pentru multe ţări din regiune. Dar Serbia va achiziţiona drone militare chineze, iar contractul va include şi cooperare industrială, adică transfer de tehnologie, a subliniat Nenad Miloradovici.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII